RSS

Nemesis, GRUPUL – istoria unui succes!

Bună ziua,

Încă de la bun început acest articol se vrea unul de mulţumire adresat tuturor celor care s-au implicat activ la rezultatele obţinute de unitatea militară Nemesis la ediţia tocmai încheiată a concursului: “Brothers in Arms”!

Dacă la ultimul concurs mulţumeam prietenilor care ne-au fost alături, acum la o nouă ediţie aşa-zisă “epică” (fie vorba între noi, numai epică n-a fost…), a trebuit să ne “gospodărim” singuri. Cu toate că regulile concursului ne-au fost oarecum “prielnice” – reușind să pornim cu un oarecare avans – având un regiment plin de cincizeci…totuşi era loc de mai bine şi la noi…

Dați-mi voie să reiau această mică istorie, care pentru noi, ca și GRUP, înseamnă ENORM:

În ziua premergătoare concursului mulți de la noi erau șceptici în legătură cu o eventuală performantă a unitatății din simplul fapt ca suntem doar 70 de inși..însă, la momentul respectiv am analizat absolut toate varinatele pentru a face o figură cât mai frumoasă! Obiectivul nostru definit fiind din start TOP5 unități militare românești (era clar ca lumina zilei că nu puteam face față unor unități militare cu sute de soldați) și top25 regimente internaționale!

Prima zi
Început în fortă … primele zeci de minute

Hotărâm să dăm doar din ff în această zi, mai ales că lumea încă nu era activă 100%, dar mai ales să testăm celelalte unități, regimente…Totul a decurs conform planului, iar după cele 24 de ore: Locul 5 UM-uri România şi 19 Regimente International – nesperat de bine…și asta ne dă de gândit…

Ziua a2a
Cunoscută ca ziua de calcule, ipoteze, varianate, idei, recomandări…iar la noi lucrurile astea nu sunt făcute doar de comandanți/căpitani ci de toată lumea…în continuare doar luptă din ff cu implementarea de Boosters pe câmpul de luptă…rezultatul la final de zi era îmbucurător: Locul 3 UM-uri România şi 13 Regimente International – dar totul era la limită…

Ziua a3a
Începută încă cu o săptămână înaintea startului concurusului, inventarierea bunurilor explozibile ale unității se finalizează acum. Rămânem surprinși de faptul că unitatea deținea încă un adevărat arsenal (sute de milioane damage în bombe și rachete și peste 10.000 de batoane). Până la o decizie finală, luptăm tot numai cu ff. Tragem linie: Ziua3: Locul 3 UM-uri România şi 12 Regimente International – avem confirmarea că doar din ff ne menținem locul constant în topuri.

Ziua a4a
Unitatea care mai ieri era “amorțită” total, se trezește parcă din amorțeală brusc…chatul devine activ, iar feed-ul mai să ia foc…greu se trezesc pensionarii..dar și când o fac…Hotărâm ca in ultimile 24 de ore să aruncăm toate bombele/rachetele si batoanele pentru că era evident: se putea mai mult…Stop joc: Locul 3 UM-uri România şi 10 Regimente International – intrăm la limită în top10 regimente internațional.

Ziua a5a
Facem ultimile retușuri în timp ce continuăm să lovim doar din ff, păstrând și obiceiul început cu 3 zile în urmă, cu Booster de doua ori pe zi! La final: Locul 3 UM-uri România şi 10 Regimente International

Ziua a6a
Nemesis era 100% activ! Luptam la fel ca în primele zile! Facem ultimile pregătiri pentru ziua ce avea să fie una momorabilă. Verificăm și actualizăm în permanență stocul de pâine și de arme: Locul 3 UM-uri România şi 10 Regimente International

Ziua a7a – decisiva
Boostere de luptă din 15 în 15 minute, apoape 24 de ore, cumulat cu damage booster personal astfel încât majoritatea am dat damage cu +100%! Cele 6,5 miliarde din batoane au devenit 13 miliarde cu ajutorul acestor boostere! A fost o zi pe care noi am facut-o EPICĂ! Vedeam cum drumul de miliarde până-n vârful topurilor parcă se topea sub puterea acțiunii noastre! Locul 3 UM-uri România detașat de locul 4, iar Locul 10 pe Regimente International începeam să-l lăsăm în grija altora…ne instalam confortabil pe pozițiile 6-7…și ăsta era doar începutul…

Spre dupămasă egalăm locul 2 um-uri românești ce pentru noi era deja o performanță notabilă! La internațional locul 5! Pe un chat “animat” începe nebunia..calcule peste calcule, cifre peste cifre…în acele clipe îmi părea că Wall Street-ul era “pantaloni scurți” pe lângă noi…

Finalizăm calculele..se putea și mai mult…
Spre seară, târziu, foc automat! Ne apropiam de locul 1 pe um-uri românești și printr-o minune l-am și depășit…dar de această dată am fost conștienți că am tras și ultimile cartușe…zorile ne-au prins din nou cu arma în mână, reușind să terminăm concursul pe locul 2 um-uri românești și același loc la regimente INTERNAȚONAL!

Aș putea vorbi despre această săptămână zile în șir…aș putea aduce mulțumiri în fiecare secundă colegilor de arme, însă e mai bine să lasăm și imaginile să vorbească în locul meu…

Guerilla Team
Se ştie prea bine că Nemesis nu excelează la acest capitol (la modul general vorbind), dealtfel având deja câştigată o ediţie naţională (datorită celor 5-7 jucători pricepuţi), însă pe cât posibil am încercat să facem totul pentru ca damage-ul nostru să crească considerabil…

Battle Boosters
Cu toţii cunoaştem faptul că nu se mai schimbă regulile odată ce “jocurile au fost făcute”! Se pare ca aici nu s-a ţinut cont de acest lucru şi am fost nevoiţi să ne acomodăm din “mers” cu noile implementări…mă refer stric la minunăţiile de Battle Boosters care au fost prezente în fiecare luptă. Am reuşit şi aici datorită celor 25 persoane să avem minim 2 BB/zi (zi de zi), iar în ultima zi de concurs a fost prăpăd…cu zecile…

Evoluţia
Ziua1: Locul 5 UM-uri România şi 19 Regimente International
Ziua2: Locul 3 UM-uri România şi 13 Regimente International
Ziua3: Locul 3 UM-uri România şi 12 Regimente International
Ziua4: Locul 3 UM-uri România şi 10 Regimente International
Ziua5: Locul 3 UM-uri România şi 10 Regimente International
Ziua6: Locul 3 UM-uri România şi 10 Regimente International
Ziua7: Locul 2 UM-uri România şi 2 Regimente International

De menţionat faptul că în ultimile 3 zile de concurs regimentul 2 Nemesis a reuşit să intre in Top100 (Locul 33) Regimente Internaţional şi a fost mereu în top10 regimente România! Regimentul 2 Nemesis având 20 de inşi!

Clasamente

Naţional: – unitati militare: – damage: Locul 2

– opponents defeated: Locul 1

– divizii:
– 4 Nemesis: Locul 2

– 3 Nemesis (sau mai bine zis “omul divizie” – cercelus): Locul 7

– regimente:
– Regimentul 1 Nemesis (50 soldaţi): Locul 1
– Regimentul 2 Nemesis (20 soldaţi): Locul 4

Internaţional: – Regimente:
– Regimentul 1 Nemesis (50 soldaţi): Locul 2

– Regimentul 2 Nemesis (20 soldaţi): Locul 33

– Naţiuni: Am ajutat România sa se claseze pe Locul 3

Am luptat și pentru România, am ajutat și aliații:

Şaptezeci
N-am fost mulţi, dar am fost toţi…nu a lipsit nimeni…a luptat fiecare după puteri şi asta a dus la formarea unui GRUP puternic (dacă mai era cazul)! Doar 70 de membrii au adus satisfacţii depline unei unităţi militare extrem de organizate! Mulţumesc pe această cale fiecărui membru în parte fiind conştient de aportul fiecăruia în atingerea acestei persofmanţe IMENSE raportată la numărul de membrii!

Chiar vreți să știți? DA!!!! A fost EPIC de frumos!

Acum să vedem care mai are sănătate, joburi, familii după o așa zi! :)

Ce-ar mai fi de spus…multe…dar un lucru e sigur..ceva s-a întâmplat în laboratoarele eRepublik..a fost o scăpare..ceva ca la începuturi…sper să nu fie doar o scânteie…

Felicitări noastre sincere învingătorilor! Să fie cu bagare de seamă că a 2a oară nu mai “ratăm” ținta! :) Asta în speranța că vom mai crește și noi numeric…

Şi la final:
Happy New Chinese Year!

Multă sănătate,
uxini – Comandant Nemesis

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 martie 2014 în Fără categorie

 

„We are elite! We are Nemesis! We have friends!”

Bun gasit tuturor,

Dupa cum probabil stiti deja, Romania a reusit sa intre in Top50 cu 5 unitati militare: FAR, SP, FSR, Templierii si Nemesis. Daca primele 4 nu au avut nici o emotie in ceea ce priveste clasificarea in top, pentru ultima, unitatea mea, lucrurile nu au fost tocmai usoare…

Istoria unei victorii!

Pentru noi concursul a inceput in a patra zi…atunci cand am propus in unitate, mai in gluma, mai in serios, ca ar cam trebui sa participam si noi mai cu viata, sa intram in Top50…nici acum nu stiu ce a fost in capul nostru, mai exact al meu, insa facand publica intentia si vazand mesajele de „incurajare”: „acum v-ati trezit? / nu aveti nicio sansa / n-o sa va ajute nimeni / probabil tinicheaua conteaza / sa cereti ajutor la brazilieni / este aproape imposibil de realizat”, ne-au mobilizat la maxim!

Prima zi (considerand a 4a de concurs) am inceput sa publicam un articol in Romania si unul in Serbia – am incercat sa aducem la cunostinta tuturor actiunea care dorim s-o realizam si am chemat ajutorul romanilor si sarbilor deopotriva…tot atunci am trimis cateva mesaje la unitati militare din Romania – sub diverse aspecte majoritatea raspunsurilor au fost negative. Am reusit totusi sa aducem cativa sarbi care au luptat la DO si CO pentru Serbia.

A doua zi, am trecut la nivelul urmator: am facut un mesaj care l-am trimis tuturor unitatilor militare din Moldova; l-am postat si in presa lor o singura data, cu raspuns imediat  :

Tragand linie, total: NEGATIV!
Spre seara au aparut mesajele de incurajare venit dinspre um-urile din Moldova, iar unitatea Nemesis incepea sa prinda viata..ajungeam la 80 de membri…

A treia zi a fost una „mercenara” in marea ei parte – trebuie amintit ca niciodata nu a fost mai greu sa gasesti un mercenar dispus sa lupte pentru o unitate militara!

Ziua urmatoare, ultima de consurs, a fost o adevarata feerie, nebunie, invazie, galagie, prietenie, respect, bun-simt, atunci cand clopoyaur mi-a zis ca e posibil sa ne ajute, spre seara, functie de cum/cat de repede recuperam – toti cu un singur scop: sa duca Nemesis in top50!

Va las in compania imaginilor:

Lucru straniu, dar orice poveste frumoasa are din pacate si un sfarsit. De altfel, sfarsitul nostru in aceasta competitie a fost unul superb…si ca de fiecare data, in astfel de situatii trebuie sa multumim tuturor care ne-au fost alaturi indiferent de ajutorul acordat…ordinea este pur si simplu aleatoare:

Multumim soldatilor sarbi si romani (reprezentanti ai um-urilor si/sau civili), prietenilor, sustinatorilor care au luptat individual; multumim ajutorului de grup-organizat oferit e unitatile militare din: Moldova, FSR-ului (Clopoyaur & Co) si Brazilia.

Multumiri lui direct x pentru articolele de sustinere si lui MrBogdan pentru implicarea pe tot parcursul evenimentului…

Nu in ultimul rand multumesc personal colegilor din Nemesis pentru toata munca depusa in aceste zile si in special lui yuhuman (damage si donatii), RondyRondy si IonutO (activitate pe chat), Dafimoto (ca m-a inspirat pt titlul acestui articol) si maretului tanc BooMBlaj, fara de care nu am fi reusit aceasta performanta! 

Daca am omis pe cineva, mea culpa….nu o fac intentionat…a fost nebunie…o sa completam pe parcurs si in commenturi…

…la randul nostru, am facut si noi oameni fericiti:

Au fost zile de neuitat pe care pensionarii din Nemesis le-au apreciat…

Cu stima,
uxini – comandant Nemesis

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 martie 2014 în Fără categorie

 

Modulul Militar în detaliu

În acest articol voi încerca să prezint, mai ales jucătorilor tineri, câteva noţiuni ce ţin de modulul militar. Nu am pretenţia că aş fi cea mai avizată persoană să facă asta aşa că este posibil să mai fie unele scăpări. Noţiunile de mai jos nu sunt într-o ordine cronologică sau a importanţei ci sunt doar amintite şi explicate pe scurt. Oricum, jocul se învaţă… jucându-l. Jocul eRepublik se constituie din cinci mari module ce se întrepătrund în mare măsură: militar, politic, media, social şi economic dar, ca importanţă, cel militar este de departe pe locul întâi, deoarece poate avea o influenţă decisivă atât în stabilitatea economică a ţărilor cât şi în cea politică. De altfel 7 (foarte curând 8 ) dintre cele 12 (13) tipuri diferite de medalii ce pot fi obţinute de un jucător au legătură mai mult sau mai puţin directă cu partea militară a jocului. 1. Tipurile de războaie.  Există trei tipuri de războaie ce pot avea loc între două sau mai multe ţări (cele două ţări + aliaţii lor):

a) de cucerire
b) de rezistenţă
c) atac aerian (airstrike)

a) Războaiele de cucerire Se duc între două ţări ce au în comun cel puţin o graniţă. Una dintre ţări trebuie să aibă iniţiativa atacului ea devenind ţară atacatoare, cealaltă ţară fiind cea apărătoare. Războiul declanşat se numeşte Campanie (Campaign) şi poate avea două urmări: în cazul în care ţara atacatoare câştigă respectiva Campanie, regiunea atacată va fi cucerită, în caz contrar regiunea va rămâne în continuare ţării apărătoare. O ţară nu poate declanşa decât câte un singur război de cucerire simultan împotriva unui singur inamic.  Iniţiativa atacului o are ţara care dă prima Legea de Inamic naţional (National Enemy). Legea poate fi propusă de către unul dintre membrii Congresului sau de către Preşedintele ţării (CP – Country President). Întregul proces de votare durează 24 de ore iar dacă legea este adoptată mai urmează alte 24 de ore pentru declanşarea primului atac asupra noului Inamic naţional. Primul atac se poate face asupra unei regiuni alese de către Preşedintele ţării atacatoare în timpul celor 24 de ore de după adoptarea Legii sau, în cazul în care nu a fost aleasă nici o regiune în timp util, atacul se va da asupra regiunii învecinate cu cel mai mare număr de locuitori.

Legea de Inamic naţional va furniza acum un bonus de +10% mai multe daune provocate (damage) în lupte asupra inamicului „legal”, în războaiele de cucerire. Bonusul nu se aplică în cazul războaielor de rezistenţă (vezi mai jos). Legea are efect timp de şapte zile după care ea poate fi reînnoită.

IMAGINE

Pentru a lupta într-un război de cucerire este necesar să te afli într-una dintre ţările participante la război sau într-una dintre ţările aliate ale respectivelor ţări implicate în război. DE REŢINUT! Cu fiecare luptă dată energia îţi va scădea. b) Războaiele de rezistenţă (RW – Resistance Wars)  În cazul în care una sau mai multe regiuni au fost cucerite de către o ţară inamic, pentru recâştigarea acestor regiuni sunt necesare aşa-numitele Războaie de rezistenţă. Acestea pot fi declanşate doar cu susţinerea (support) a 10 jucători, cu condiţia ca aceştia să se afle în respectiva regiune ocupată şi să achite o taxă în valoare de 1.000 MDL (sau orice valută, în funcţie de cetăţenia jucătorului). Războiul de rezistenţă se va declanşa relativ instantaneu în regiune după ce ultimul dintre cei 10 jucători respectivi şi-a confirmat susţinerea achitând cei 1.000 MDL.

Cei 10 jucători care au participat la deschiderea unui război de rezistenţă nu vor mai putea contribui la unul nou timp de 7 zile de la ultimul război de rezistenţă pe care l-au susţinut cu bani. Dacă războiul de rezistenţă s-a încheiat cu succes, cei 10 jucători mai sus-menţionaţi vor primi câte o medalie de Erou de rezistenţă (Resistance Hero) şi un bonus de 5 gold.

DE REŢINUT! Banii cu care s-a contribuit la declanşarea războiului de rezistenţă nu se returnează. Pentru a lupta lupta într-un război de rezistenţă este necesar să te afli în ţara de ocupaţie a regiunii în care s-a declanşat războiul de rezistenţă. Înainte de a putea lupta vei fi nevoit să alegi de partea cui („choose side”) doreşti să lupţi: – de partea rezistenţei („Join resistance”), în partea stângă a ecranului, sau – de partea ţării de ocupaţie (ţara care se apără în acest caz), în partea dreaptă a ecranului.

În cazul în care războiul declanşat se încheie cu succes, regiunea va reveni ţării de origine, în caz contrar, regiunea va rămâne ţării de ocupaţie iar un nou război de rezistenţă va putea fi declanşat doar după cel puţin 24 de ore de la încheierea primului război de rezistenţă nereuşit, reluând paşii de mai sus. c) Atac aerian (Airstrike) În cazul în care două ţări nu deţin o graniţă comună singurul război care se poate desfăşura între acestea va putea fi un Airstrike. Pentru a se declanşa un Airstrike cetăţenii unei ţări trebuie iniţial să contribuie donând o anumită cantitate de hrană (exprimată în „energie”) şi o sumă de bani, fiecare dintre acestea variind în funcţie de mărimea şi de populaţia ţării. Cetăţenii donatori trebuie să aibă un nivel de dezvoltare (Level) minim de 25. Donaţiile se fac însecţiunea militară a ţării. DE REŢINUT! Cantităţile de hrană, respectiv sumele de bani donate statului NU se pot returna!

După strângerea cantităţilor necesare de hrană şi de bani, Preşedintele ţării poate propune Congresului oLege de Airstrike asupra unei ţări cu care nu are graniţă.

Desfăşurarea războiului este, mai departe, similară cazului în care a fost adoptată o Lege de Inamic naţional, respectiv război de cucerire.


2. Campaniile (Campaigns) şi Bătăliile (Battles) O Campanie este compusă din mai multe runde numite Bătălii (Battles). Obiectivul principal al unei Campanii este, desigur, cucerirea unei regiuni/ţări. Campaniile pot fi accesate de la secţiunea Războaie (Campaigns) sau folosind scurtătura de taste

Shift + C„.

O Campanie se câştigă cu minim 83 de puncte de campanie şi poate avea între 8 şi 15 Bătălii (Battles).

Punctele se dau în funcţie de cele patru Divizii în care sunt împărţiţi toţi soldaţii care participă la luptă şi se acordă la încheierea fiecărei Bătălii.

Bătăliile (Battles) reprezintă „mini-războaiele” din care este compusă o Campanie. Obiectivul fiecărei Bătălii este acumularea a 1800 de puncte de dominaţie, moment în care Bătălia se încheie în respectiva Divizie şi se acordă punctele de campanie corespunzătoare. Durata unei Bătălii este între 90 de minute şi 120 de minute. Punctele de dominaţie se dau ţării (+/- aliaţii ei) care provoacă cele mai multe daune în respectiva Bătălie, acest lucru fiind indicat de procentajele înregistrate pe bara de dominaţie, care trebuie să fie >= 50%. Suma procentelor este, desigur, 100%. Sub bara de dominaţie, în partea centrală, mai ne este indicat şi timpul scurs de la startul Bătăliei iar în cele două părţi ale barei ne sunt indicate Punctele de dominaţie strânse până acum de către cele două ţări participante la război, în Bătălia respectivă şi cei doi Eroi ai bătăliei virtuali.

Punctele de dominaţie se acordă diferenţiat, în mod crescător cu durata timpului, în funcţie de timpul scurs de la startul Bătăliei, indiferent de valoarea procentelor înregistrate de către ţara aflată în avantaj, câtă vreme acestea sunt >= 50% (aceleaşi puncte de dominaţie se primesc şi dacă procentul este de 50,01% şi dacă este de 99,99%).


3. Daune, influenţă Daunele provocate (damage) prin înfrângerea unui inamic într-o bătălie poartă numele de Influenţă (influence) şi se adaugă influenţei totale dată de către toţi cei care luptă. Cu cât influenţa este mai mare, cu atât şansele ca o ţară să câştige o Bătălie cresc. De asemeni, odată cu influenţa adăugată în Bătălie, un procent de 10% din aceasta se va adăuga la Punctele de rank necesare pentru avansarea în grad, iar pentru fiecare lovitură dată vei primi 1 punct de experienţă.

DE REŢINUT! Influenţa este mai mare cu cât:

– Puterea (Strength) celui care luptă este mai mare
– Arma folosită (Weapon) este de calitate mai mare
– Gradul militar (Military Rank) este mai mare

şi se calculează cu formula:

Daunele provocate pot fi făcute luptând contra inamicilor de pe câmpul de luptă sau în lupte de gherilă 1 contra 1. Pentru a putea lupta într-o luptă de gherilă trebuie să învingi minim 5 inamici într-o bătălie până la acumularea a maxim 1400 de puncte de dominaţie de către una dintre cele două ţări implicate în război, ulterior butonul de acces la luptele de gherilă nemaifiind activ.

Pentru mai multe detalii legate de luptele de gherilă puteţi accesa un tutorial video creat de Clopoyaur:Guerilla fights – Tutorial complet și ponturi. În cadrul unei Campanii vei putea vedea topul primilor 5 luptători în funcţie de daunele provocate, în fiecare din cele 4 Divizii, în fiecare dintre Bătăliile încheiate sau încă în desfăşurare.

Jucătorul aflat pe primul loc în top la finalul Bătăliei, în fiecare dintre cele patru Divizii, va primi o Medalie de Erou al Bătăliei (Battle Hero) împreună cu o sumă de gold, în funcţie de Divizia în care a fost câştigată medalia.

Jucătorul aflat pe primul loc în top la finalul Campaniei, va primi o Medalie de Erou al Campaniei (Campaign Hero) însoţită de 5 gold, indiferent de Divizia din care face parte.


4. Gradele militare (Military ranks) şi Divizii (Divisions) Pe măsură ce un jucător participă la lupte, un procent de 10% din influenţa provocată în lupte se adună laGradul militar. Cu fiecare avansare în Grad militar vei primi un bonus de +5% la atac şi un baton de energie.

Punctele necesare avansării în Grad se pot acumula şi îndeplinind cu succes anumite Misiuni periodice sau temporare. Gradele militare (în ordine crescătoare) şi corespondenţa lor engleză-română: Recruit – Recrut Private (* / ** / ***) – Soldat (* / ** / ***) Corporal (* / ** / ***) – Caporal (* / ** / ***) Sergeant (* / ** / ***) – Sergent (* / ** / ***) Lieutenant (* / ** / ***) – Locotenent (* / ** / ***) Captain (* / ** / ***) – Capitan (* / ** / ***) Major (* / ** / ***) – Maior (* / ** / ***) Commander (* / ** / ***) – Comandor (* / ** / ***) Lt Colonel (* / ** / ***) – Lt Colonel (* / ** / ***) Colonel (* / ** / ***) – Colonel (* / ** / ***) General (* / ** / ***) – General (* / ** / ***) Field Marshal (* / ** / ***) – Mareșal (* / ** / ***) Supreme Marshal (* / ** / ***) – Mareșal Suprem (* / ** / ***) National Force (* / ** / ***) – Putere Națională (* / ** / ***) World Class Force (* / ** / ***) – Putere Mondială (* / ** / ***) Legendary Force (* / ** / ***) – Luptător de Legendă (* / ** / ***) God of War (* / ** / ***) – Zeu al Războiului (* / ** / ***) Titan (* / ** / ***) – Titan (* / ** / ***) DE REŢINUT! Toţi jucătorii sunt împărţiţi în 4 Divizii. Împărţirea se face în funcţie de Nivelul de experienţă (Level) pe care îl au jucătorii după cum urmează:

5. Medaliile militare După cum aminteam în articolul anterior există, în acest moment, 13 medalii diferite ce pot fi adăugate la profilul individual al unui jucător, dintre care 8 medalii au legătură cu partea militară a jocului, acestea din urmă urmând a fi amintite, pe scurt, în cele ce urmează, în ordinea în care ele se regăsesc în profilul oricărui jucător de eRepublik. 


a) Luptător Pentru Libertate / Freedom Fighter [abreviere FF] – Recompensă: 5 gold  „Ajută x regiuni să se elibereze luptând în Războaie de Rezistență. Învinge y de inamici în fiecare război câștigat.” (Help liberate x regions by fighting in Resistance Wars. Defeat at least y enemies in each successful war.)

Este cea mai nouă medalie introdusă în joc (Ziua 2187, 16 noiembrie 2013). Pentru a o putea câştiga este nevoie să lupţi în Războaie de Rezistenţă (vezi articolul anteriorcare se încheie cu succes, de partea Rezistenţei. Fiecare medalie are anumite cerinţe ce trebuie îndeplinite, în acest caz un anumit număr de inamici ce trebuie învinşi de partea Mişcării de Rezistenţă într-un anumit număr de Bătălii din cadrul Războaielor de Rezistenţă. Astfel, cerinţele pentru medalii sunt, în ordine, după cum urmează: – Medalia #1: Luptă în 3 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 25 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #2: Luptă în 3 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 50 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #3: Luptă în 3 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 75 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #4: Luptă în 4 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 25 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #5: Luptă în 4 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 50 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #6: Luptă în 4 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 75 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #7: Luptă în 5 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 25 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #8: Luptă în 5 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 50 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #9: Luptă în 5 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 75 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea … – Medalia #22: Luptă în 10 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 25 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #23: Luptă în 10 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 50 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea – Medalia #24: Luptă în 10 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi învinge 75 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea După care, jucătorii o vor lua de la capăt şi vor trebui să… – Lupte în 3 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi să învingă 25 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea (medalia #25) – Lupte în 3 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi să învingă 50 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea (medalia #26) – Lupte în 3 Războaie de rezistenţă încheiate cu succes şi să învingă 75 de inamici de partea rezistenţei în fiecare dintre acestea (medalia #27) etc. După cum se observă cerinţele cresc relativ proporţional până la medalia #24, atât numărul de inamici ce trebuie învinşi (25, 50, 75), cât şi numărul Războaielor de rezistenţă în care trebuie realizată cerinţa anterioară (3, 4, 5 … 10), ulterior pornind iar de la început pentru medalia #25.

Avantaje: Numărul relativ mic de inamici ce trebuie învinşi pentru a obţine primele medalii şi faptul că este o medalie ce poate fi obţinută aproape 100% în cazul celor mai multe Războaie de rezistenţă în care Mişcarea de Rezistenţă se află în avantaj în ultimele runde ale unei Campanii militare. Inamicii pot fi învinşi atât cu arme cât şi folosind bazooka. Se poate lupta şi „în avans”, adică poţi de exemplu învinge câte 25 de inamici în 3 bătălii care se vor încheia cu succes pentru o medalie şi mai apoi încă 50 în altă bătălie care se va încheia (după cele 3 anterioare) cu succes, pentru următoarea medalie, acest lucru fiind afişat în momentul trecerii cu mouse-ul peste pictograma care reprezintă medalia de FF din profilul fiecărui jucător. Dezavantaje: Numărul total de inamici ce trebuie învinşi creşte relativ proporţional (dar nu constant) cu numărul medaliei până la cea de-a 24-a medalie: 75 pentru medalia #1, 200 pentru medalia #5, până la 750 pentru medalia #24. Numărul tot mai mare de Războaie de rezistenţă ce trebuie să se încheie cu succes pentru a câştiga o medalie. Costurile cu transportul, în lipsa unor bilete de transport, pentru a ajunge într-o regiune din care să se poată lupta în respectivul Război. Timpul necesar pentru a urmări mai multe Războaie de rezistenţă sau, eventual, inspiraţia de a şti care dintre acestea se vor încheia cu succes. DE REŢINUT! Războaiele de Rezistenţă pot fi accesate de la secţiunea Războaie (Campaigns) sau folosind scurtătura de taste „Shift + C” şi sunt semnalizate prin această pictogramă  Războaiele de Rezistenţă mai pot fi urmărite, momentan, şi pe un site externDetalii suplimentare cu privire la această medalie mai puteţi găsi şi aici (RO) sau aici (EN).


b) Eroul Bătăliei / Battle Hero [BH] – Recompensă: 2-5 gold (în funcţie de Divizie)  „Cel mai influent luptător al unei bătălii” (Reach the highest war influence in a battle)

După cum îi este şi descrierea, pentru a câştiga această medalie trebuie să lupţi astfel încât să ai cea mai mare influenţă la finalul unei bătălii (vezi articolul anterior), indiferent dacă lupţi doar cu arme (tancuri, bazooka, bombe, rachete etc.) sau şi în lupte de gherilă. Dacă doi sau mai mulţi jucători dau exact aceeaşi influenţă într-o bătălie, jucătorul care are cel mai mare număr de puncte de experienţă (XP) va fi cel care va primi medalia de BH şi recompensa în gold corespunzătoare. Pentru fiecare bătălie se acordă câte 4 medalii de BH pentru fiecare Divizie (I, II, III şi IV) pentru fiecare parte a ţărilor implicate în război (aliaţi sau inamici).

Avantaje: poate fi obţinută relativ uşor la Diviziile inferioare (I şi II), cu cât Puterea jucătorului este mai mare, obţinând astfel gold necesar dezvoltării ulterioare. DE REŢINUT! Recompensa în gold pentru câştigătorii acestei medalii variază în funcţie de Divizie astfel: – Divizia I: 2 gold – Divizia II: 3 gold – Divizia III: 4 gold – Divizia IV: 5 gold


c) Eroul Campaniei / Campaign Hero [CH] – Recompensă: 5 gold  „Cel mai influent luptător al unei campanii” (Reach the highest war influence in a campaign)

Această medalie se acordă la finalul unei Campanii militare, deci după încheierea tuturor bătăliilor (minim83 de puncte de campanie), celui care a avut cea mai mare influenţă totală în respectiva Campanie, deci a provocat cele mai mari daune inamicului cumulate pentru toate bătăliile ce s-au desfăşurat în acea Campanie.

DE REŢINUT! Pentru a câştiga această medalie trebuie să ai cea mai mare influenţă cumulată la finalul Campaniei, indiferent dacă ai câştigat sau nu una sau mai multe medalii de BH în Campania respectivă.


d) Erou al Rezistenței /Resistance Hero [RH] – Recompensă: 5 gold  „A pornit războaie de rezistență care au eliberat x regiuni” (Started a resistance war and liberated x regions)

După cum am explicat şi în articolul anterior, această medalie se atribuie celor 10 jucători care au contribuit la declanşarea unui Război de rezistenţă ce s-a încheiat cu succes, plătind 1.000 valută (MDL, LEI etc.). Medalia se atribuie după încheierea respectivului Război. Cei 10 jucători care au participat la deschiderea unui Război de rezistenţă nu vor mai putea contribui la unul nou timp de 7 zile de la ultimul Război de rezistenţă pe care l-au susţinut cu bani.

DE REŢINUT! Banii cu care s-a contribuit la declanşarea Războiului de rezistenţă nu se returnează indiferent de rezultatul final al Războiului respectiv.


e) Soldat Invincibil / Super Soldier [SS] – Recompensă: 5 gold  „Avansează 250 de puncte de putere.” (Advance 250 strength points)

Medalia de SS se acordă pentru fiecare 250 de puncte de putere (strength) acumulate: 250, 500, 750, 1000 etc. Punctele de putere pot fi obţinute prin antrenamente (de preferet zilnice) folosind Terenurile de antrenament sau pot fi primite ca recompensă din diverse misiuni temporare sau periodice. Cu cât Terenurile de antrenament sunt mai dezvoltate (prin upgrade), cu atât punctele de putere pe care le vei putea primi la fiecare antrenament vor fi mai multe.

Avantaje: Cu cât puterea unui jucător este mai mare, cu atât el va putea provoca daune mai însemnate în lupte. Dezavantaje: Pentru a putea avea o creştere în putere cât mai mare, rapidă şi constantă este nevoie de un aport regulat de gold necesar dezvoltării (upgrade) Terenurilor de antrenament şi ulterior folosirii acestora. DE REŢINUT! Periodic au loc diverse promoţii în joc prin care vei putea să-ţi upgradezi Terenurile de antrenament la un cost redus sau vei avea posibilitatea de a încheia un „Contract” putându-te astfel antrena la un preţ redus pentru o perioadă limitată de timp.


f) Mercenar / Mercenary [M] – Recompensă: 5 gold  „Învinge 25 de inamici pentru 50 de țări diferite” (Defeat 25 enemies for 50 different countries)

Pentru a putea câştiga această medalie de Mercenar este necesar să lupţi şi să învingi minim 25 de inamici pentru 50 de ţări diferite, fiind astfel nevoie să învingi un total de 1250 de inamici.

Inamicii pot fi învinşi cu orice fel de armă şi în orice fel de război (de cucerire, de rezistenţă sau airstrike). Nu este obligatoriu (dar este indicat) să-i învingi pe toţi cei 25 de inamici o dată. La apropierea mouse-ului de pictograma ce reprezintă medalia de Mercenar va fi indicat, în dreptul fiecărui steag al ţărilor, numărul de inamici învinşi pentru o ţară (0/25, 20/25 etc.) sau, în cazul în care au fost deja învinşi 25/25 de inamici, steagul va fi colorat în culori vii.

Avantaje: Cei 25 de inamici pot fi învinşi în acelaşi timp în care se luptă pentru medaliile de FF sau BH sau când se îndeplineşte Ordinul Zilnic. Dezavantaje: Să învingi 1250 de inamici pentru 50 de ţări diferite ia destul de mult timp şi necesită şi anumite costuri cu transportul, din acest punct de vedere, noua medalie de Freedom Fighter este mult mai avantajoasă. Unul dintre dezanvatajele majore ale acestei medalii este faptul că, în cazul în care nu ai reuşit să învingi 25 de inamici pentru una sau mai multe ţări şi ai completat cele 50 de ţări necesare pentru a câştiga o medalie, inamicii învinşi deja pentru ţările pe care nu ai apucat să le completezi NU se reportează pentru viitoarea medalie, numărătoarea urmând să se reia de la zero.

DE REŢINUT! Nu este obligatoriu să învingi cei câte 25 de inamici în aceeaşi bătălie sau campanie şi vei putea relua o ţară, oricând, de unde ai rămas, atâta vreme cât acea ţară este în război iar tu nu ai apucat să termini cele 50 de ţări necesare pentru a primi medalia.


g) Luptător de Top / Top Fighter [TF] – Recompensă: 5 gold  „Fii unul dintre cei mai influenți luptători din eRepublik în 30 de zile diferite.” (Have one of the highest daily influences in eRepublik for 30 different days.)

Pentru cei mai mulţi dintre jucători, această medalie este una dintre cele mai greu de obţinut dintre cele militare. Pentru a o obţine este nevoie să te clasezi timp de 30 de zile (indiferent, nu consecutive) în Topul celor mai influenţi 100 de jucători având o influenţă cumulată pe întreaga durată a unei zile suficient de mare pentru a intra în Topul respectiv. Influenţa cumulată poate fi făcută în oricâte bătălii pe parcursul unei zile şi cu orice fel de arme şi, de obicei, se face luptând în principal pentru medalii de BH şi de CH.  Numărătoarea zilelor de prezenţă în top pentru această medalie se face începând cu Ziua 1465. DE REŢINUT! Topul celor mai influenţi 100 de luptători din ultimele 5 zile poate fi văzut în Top Fighters. Acesta se actualizează o dată pe zi, la aproximativ ora 01:30 eRepublik.


h) Adevărat Patriot / True Patriot [TP] – Recompensă: 5 gold  „Luptă pentru țara de cetățenie.” Luptă împotriva adversarilor țării în care este cetățean. (Fought for the country of citizenship. Inflict damage for your citizenship country.)

Această medalie se acordă luptând DOAR pentru ţara pentru care deţii cetăţenie în orice fel de războaie (de cucerire, de rezistenţă sau airstrike). Prima medalie se acordă după primele 100.000 daune (damage) făcute pentru ţara ta.

Progresul făcut pentru această medalie poate fi observat în pagina de profil a fiecărui jucător. Daunele pentru medalia de TP sunt calculate începând cu Ziua 1619.

Iată ordinea şi daunele necesare pentru obţinerea medaliilor de TP: – Medalia #1: daune 100.000 – Medalia #2: daune 500.000 – Medalia #3: daune 1.000.000 – Medalia #4: daune 2.000.000 – Medalia #5: daune 3.000.000 – Medalia #6: daune 5.000.000 – Medalia #7: daune 10.000.000 – Medalia #8: daune 15.000.000 – Medalia #9: daune 20.000.000 – Medalia #10: daune 30.000.000 – Medalia #11: daune 40.000.000 – Medalia #12: daune 50.000.000 – Medalia #13: daune 100.000.000 – Medalia #14: daune 150.000.000 – Medalia #15: daune 200.000.000 – Medalia #16: daune 300.000.000 – Medaliile următoare: daune mai mari cu 100.000.000 decât medalia precedentă. DE REŢINUT! Dacă îţi schimbi cetăţenia NU vei putea primi medalii de TP pentru aceleaşi valori de daune pentru care ai primit deja. De exemplu, dacă ai primit a treia medalie de TP pentru 1.000.000 daune pentru eMoldova şi ţi-ai schimbat apoi cetăţenia NU vei mai putea primi medalii de TP pentru 100.000, 500.000 şi 1.000.000 daune pentru noua ţară a cărei cetăţenie o ai ulterior ci doar începând cu pragul următor, respectiv 2.000.000 daune. Numărătoarea daunelor pentru noua ţară va fi luată de la 06. Armele de pe câmpul de luptă din eRepublik.

   

„O luptă se câştigă cu arma-n mână”, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Oricum, pentru a putea provoca daune cât mai mari, a îndeplini Ordinul zilnic, a lupta pentru o anumită medalie militară, a avansa în grad mai rapid etc. este necesar ca, atunci când lupţi, să foloseşti pe cât posibil arme de calitate cât mai mare, acestea provocând şi daune mai mari, astfel putând învinge mai repede un adversar. Armele sunt de diferite calităţi, pot fi cumpărate, fabricate, donate sau primite cu anumite ocazii şi pot fi utilizate o dată sau de mai multe ori pe câmpul de luptă sau în luptele de gherilă.


6.1. – Armele de pe câmpul de luptă [Calitate Q0 – Q7]

• Calitate 0 [Q0]  sau 

Această armă nu se produce, nu se vinde/cumpără şi nu se donează pentru că… teoretic nu există. Ea ţine loc de armă în lipsa uneia de calitate superioară (mai mare sau egală cu Q1).


• 6.1.1. – Calitate 1 [Q1] 

Se pot cumpăra/vinde pe piaţă, dona sau produce folosind Materie primă pentru arme (WRM – Weapon Raw Materials ) în Fabrica de arme (Weapons Factory) Q1:  Are o durată de utilizare = 1  Putere de foc: 20 


• 6.1.2. – Calitate 2 [Q2] 

Se pot cumpăra/vinde pe piaţă, dona sau produce folosind Materie primă pentru arme (WRM – Weapon Raw Materials) în Fabrica de arme (Weapons Factory) Q2:  Are o durată de utilizare = 2  Putere de foc: 40 


• 6.1.3. – Calitate 3 [Q3] 

Se pot cumpăra/vinde pe piaţă, dona sau produce folosind Materie primă pentru arme (WRM – Weapon Raw Materials) în Fabrica de arme (Weapons Factory) Q3:  Are o durată de utilizare = 3  Putere de foc: 60 


• 6.1.4. – Calitate 4 [Q4] 

Se pot cumpăra/vinde pe piaţă, dona sau produce folosind Materie primă pentru arme (WRM – Weapon Raw Materials) în Fabrica de arme (Weapons Factory) Q4:  Are o durată de utilizare = 4  Putere de foc: 80 


• 6.1.5. – Calitate 5 [Q5] 

Se pot cumpăra/vinde pe piaţă, dona sau produce folosind Materie primă pentru arme (WRM – Weapon Raw Materials) în Fabrica de arme (Weapons Factory) Q5:  Are o durată de utilizare = 5  Putere de foc: 100 


• 6.1.6. – Calitate 6 [Q6] 

Se pot cumpăra/vinde pe piaţă, dona sau produce folosind Materie primă pentru arme (WRM – Weapon Raw Materials) în Fabrica de arme (Weapons Factory) Q6:  Are o durată de utilizare = 6  Putere de foc: 120  DE REŢINUT! Armele de Calitate Q1 – Q6 se pot folosi şi pentru a fabrica Rachete (vezi mai jos 6.3).


• 6.1.7. – Calitate 7 [Q7] 

Se pot cumpăra/vinde pe piaţă, dona sau produce folosind Materie primă pentru arme (WRM – Weapon Raw Materials) în Fabrica de arme (Weapons Factory) Q7:  Are o durată de utilizare = 10 . Putere de foc: 200 


6.2. – Bazooka & Special Bazooka

• 6.2.1. – Bazooka (de Calitate 10) [Q10] 

Are o durată de utilizare = 3  Daune produse (Damage) pe lovitură: 10.000  sau damage variabil 20.000-50.000  în funcţie de Divizia jucătorului, atunci când este utilizată împreună cu un Ampificator de daune activat [vezi mai jos 6.2.2.]. Nu se pot cumpăra/vinde, dona sau fabrica. Se produc direct în depozit din combinarea următoarelor 5 părţi componente:  Barrel  Scope  Projectile (M63A Rocket)  Trigger Kit  Stock Cele 5 părţi componente le primeşti aleator luptând pe câmpul de bătălie (nu în lupte de gherilă):

…sau după îndeplinirea Ordinului Zilnic al Unităţii Militare din care faci parte:

Uneori părţile componente pot fi cumpărate separat (bazooka parts) pentru o anumită cantitate de gold. Pentru a putea asambla o bazooka, un jucător trebuie să aibă minim 150 de puncte de putere (strength). DE REŢINUT! Se pot stoca în depozit şi se folosesc automat după terminarea celorlalte arme deţinute.


• 6.2.2. – Bazooka (de Calitate 10) special [Q10 special] sau Bazooka cu booster 

Are o durată de utilizare = 3  Daune produse (Damage) pe lovitură – variabile în funcţie de Divizia din care face parte jucătorul: – 20.000  – Divizia 1 – 30.000  – Divizia 2 – 40.000  – Divizia 3 – 50.000  – Divizia 4. Nu se pot cumpăra/vinde, dona sau fabrica. Se formează din combinarea următoarelor 2 părţi componente:  Bazooka  Bazooka Booster Uneori boosterele de bazooka pot fi cumpărate separat pentru o anumită cantitate de gold. DE REŢINUT! Se pot stoca în depozit şi se folosesc automat după terminarea celorlalte arme deţinute.


• 6.2.3 – Bazooka (de Calitate 11) special Halloween 2013 [Q11 special Halloween 2013 Bazooka] 

Această Bazooka numită Batzooka s-a putut utiliza doar în perioada serbării Halloween-ului 2013 (29.X-05.XI.2013), respectiv Weekly Challenge #2. Durată de utilizare = 3  Daune produse (Damage) pe lovitură: variabile în funcţie de Divizia în care s-a aflat jucătorul: – cu 10% mai multe Daune decât o armă Q7 în Divizia 1 – cu 20% mai multe Daune decât o armă Q7 în Divizia 2 – cu 30% mai multe Daune decât o armă Q7 în Divizia 3 – cu 40% mai multe Daune decât o armă Q7 în Divizia 4 dar nu mai mici de 10.000  Nu s-au putut cumpăra/vinde, dona sau fabrica. S-au produs direct în depozit din combinarea următoarelor 5 părţi componente:  Cursed Barrel  Cursed Scope  Cursed Projectile  Cursed Trigger Kit  Cursed Stock Cele 5 părţi componente au fost primite aleator luptând pe câmpul de bătălie (nu în lupte de gherilă):

…sau după îndeplinirea Ordinului Zilnic al Unităţii Militare din care făceai parte:

DE REŢINUT! Pentru a schimba arma pe câmpul de luptă (în cazul în care deţii în depozit arme de mai multe calităţi, inclusiv Bazooka) este necesar să apeşi pe butonul  aflat în partea de jos a pictogramei ce reprezintă arma actuală, suprapus peste aceasta.

 +  = 

6.3. – Rachete şi amplificatoare – Rockets and boosters Rachetele sunt arme ce nu se pot cumpăra/vinde sau dona. Ele se produc în clădiri speciale numite Fabrici de rachete (Rocket Factories) şi, în mod normal, nu se pot stoca în depozit mai mult de o bucată. Ele mai pot fi primite cu anumite ocazii promoţionale sau pentru îndeplinirea anumitor misiuni temporare sau periodice, caz în care jucătorul va primi Rachete în funcţie de deivizia din care face parte: Divizia 1 – Racheta Q1, Divizia 2 – Racheta Q2, Divizia 3 – Racheta Q3, Divizia 4 – Racheta Q4. Rachetele au durată de utilizare = 1 

• 6.3.1. – Rachetă de Calitate Q1 

Se produce în Fabrica de rachete Q1:  Daune produse (Damage): 50.000  Costuri de producţie ale rachetei (Rocket production cost): 10x  10x  10x  10x  10x  10x  DE REŢINUT! Pot fi produse maxim 2 Rachete Q1 pe zi.


• 6.3.2. – Rachetă de Calitate Q2 

Se produce în Fabrica de rachete Q2:  Daune produse (Damage): 250.000  Costuri de producţie ale rachetei (Rocket production cost): 20x  20x  20x  20x  20x  20x  DE REŢINUT! Pot fi produse maxim 2 Rachete Q2 pe zi.


• 6.3.3. – Rachetă de Calitate Q3 

Se produce în Fabrica de rachete Q3:  Daune produse (Damage): 500.000  Costuri de producţie ale rachetei (Rocket production cost): 60x  60x  60x  60x  60x  60x  DE REŢINUT! Pot fi produse maxim 2 Rachete Q3 pe zi.


• 6.3.4. – Rachetă de Calitate Q4 

Se produce în Fabrica de rachete Q4:  Oferă suplimentar – Amplificator de daune (Damage Booster) +50% Damage/Hit [vezi mai jos]:  Daune produse (Damage): 1.750.000  Costuri de producţie ale rachetei (Rocket production cost): 120x  120x  120x  120x  120x  120x  DE REŢINUT! Pot fi produse maxim 1 Rachetă Q4 + 1 Amplificator de daune (Damage Booster) pe zi.


• 6.3.5. – Rachetă de Calitate Q5 

Se produce în Fabrica de rachete Q5:  Oferă suplimentar – Amplificator de daune (Damage Booster) +50% Damage/Hit [vezi mai jos]:  Daune produse (Damage): 2.500.000  Costuri de producţie ale rachetei (Rocket production cost): 90x  90x  90x  90x  90x  90x  DE REŢINUT! Pot fi produse maxim 1 Rachetă Q5 + 1 Amplificator de daune (Damage Booster) pe zi.


6.4. – Arme de distrugere în masă (Mass destruction weapons) Armele de distrugere în masă nu se pot cumpăra/vinde, dona sau fabrica. Ele se oferă doar cu anumite ocazii promoţionale şi au o durată de valabilitate limitată.

• 6.4.1. – Bombele mici 

Bombele mici (ASM Missiles) nu se pot cumpăra/vinde, dona sau fabrica. Ele se dau cu anumite ocazii pentru câştigarea unei medalii de Battle Hero sau cu anumite oferte promoţionale. Daunele pe care le pot provoca variază în funcţie de Divizia în care este jucătorul ce a primit arma: – Div 1 : 75.000 daune  – Div 2 : 375.000 daune  – Div 3 : 750.000 daune  – Div 4 : 1.500.000 daune  Bombele mici au durata de valabilitate limitată la 30 de zile, după care, în caz de nefolosire, ele dispar din inventar. Dacă până la data expirării vei mai primi una sau mai multe bombe mici, durata de valabilitate se va prelungi corespunzător. Numărul de Bombe mici pe care le deţii poate fi văzut în inventar sau în ecranul de luptă al bătăliei, în partea din stânga jos. Data expirării se poate observa trecând cu mouse-ul peste pictograma reprezentând Bombele mici din inventar. Bombele mici au durată de utilizare = 1 


• 6.4.2. – Bombele mari 

Bombele mari (Nuclear Bombs; Nukes) nu se pot cumpăra/vinde, dona sau fabrica. Ele se dau cu anumite ocazii pentru câştigarea unei medalii de Campaign Hero sau cu anumite oferte promoţionale. Ele provoacă, în mod obişnuit, daune de 5.000.000 , indiferent de divizia jucătorului. Cu ocazia Aniversării de 6 ani de eRepublik ele au provocat 6.000.000 daune . Bombele mari au durata de valabilitate limitată la 30 de zile, după care, în caz de nefolosire, ele dispar din inventar. Dacă până la data expirării vei mai primi una sau mai multe bombe mici, durata de valabilitate se va prelungi corespunzător. Numărul de Bombe mari pe care le deţii poate fi văzut în inventar sau în ecranul de luptă al bătăliei, în partea din stânga jos. Data expirării se poate observa trecând cu mouse-ul peste pictograma reprezentând Bombele mari din inventar. Bombele mari au durata de utilizare = 1  DE REŢINUT! Atât Armele de distrugere în masă (Bombe mari şi Bombe mici) cât şi Rachetele deţinute în depozit pot fi văzute în ecranul de luptă, în partea din stânga jos, loc de unde se pot şi folosi în lupta respectivă făcând click pe ele.


6.5. – Amplificatoare de daune (Damage Boosters):

Amplificatoarele de daune 

Amplificatoarele de daune nu se pot dona. Ele se primesc pentru îndeplinirea anumitor misiuni temporare sau periodice sau se primesc suplimentar odată cu fabricarea unei Rachete de calitate Q4 sau Q5. Cu anumite ocazii ele pot fi cumpărate pentru o anumită sumă de gold. Ele nu sunt arme propriu-zis ci au rolul de a mări cu 50%, pentru o anumită durată de timp de la activare, daunele produse cu celelalte arme utilizate în luptă (tancuri, bazooka etc.) mai puţin armele de distrugere în masă sau gherilă. Durata lor de utilizare este limitată şi poate varia între 2 ore şi 24 de ore. După activarea unui amplificator de daune, în ecranul de luptă al bătăliei va apărea un cronometru în partea din stânga jos ce va indica timpul rămas până la expirarea efectului Amplificatorului.

Durata de utilizare a amplificatoarelor de daune se poate cumula. De exemplu prin activarea la scurt timp unui Amplificator de 2 ore şi a unuia de 8 ore va rezulta o durată totală de 10 ore. 7. Antrenamente şi Putere / Training & Strength &  Pentru a fi cât mai puternic jucătorul trebuie să se antreneze. Antrenamentele se efectuează folosind gratuit sau contra cost aşa-numitele Terenuri de instrucţie (Training Grounds, abreviere TG) aflate printreProprietăţile (My Places) fiecărui jucător. Terenurile de instrucţie (Training Grounds) sunt în mod normal de patru tipuri, cu anumite ocazii putând apărea şi Terenuri suplimentare. Fiecare Teren de instrucţie poate fi upgradat (sau downgradat), contra cost, de la Calitatea Q1 (minim) până la Q4 (maxim), prin această îmbunătăţire jucătorul putând primi mai multă Putere la fiecare antrenament efectuat, dar plătind acelaşi cost (în gold) la antrenament pentru respectivul Teren.

Periodic mai există posibilitatea semnării unui Contract de antrenament prin care, plătind o anumită sumă de gold, pentru o perioadă limitată de timp, folosirea Terenurilor de instrucţie se va face la un cost redus faţă de cel obişnuit. Puterea unui jucător poate fi observată pe pagina de profil a fiecăriui jucător şi mai poate fi obţinută nu doar prin antrenamente ci şi îndeplinind anumite misiuni temporare sau periodice având ca recompensă puncte de Putere. Pentru îndeplinirea zilnică a Daily Tasks (Muncă şi antrenament) timp de 5 zile consecutive jucătorul primeşte suplimentar câte un punct de Putere pentru primele 4 zile iar în cea de-a cincea zi primeşte 5 puncte de Putere.

La fiecare 250 de puncte de Putere acumulate jucătorul va fi recompensat cu o medalie de Soldat Invincibil (Super Soldier) şi cu 5 gold (vezi articolul despre Medalii militare).


7.1. Tipurile de Terenuri de instrucţie (Training Grounds):

7.1.1. Sală de forţă / Weights Room Cost: Gratis Calitatea Q1: Putere: +5   Calitatea Q2: Putere: +10   Calitatea Q3: Putere: +15   Calitatea Q4: Putere: +20   7.1.2. Perete de escaladă / Climbing Center Cost: 0.19 gold  Calitatea Q1: Putere: +2.5   Calitatea Q2: Putere: +5   Calitatea Q3: Putere: +7.5   Calitatea Q4: Putere: +10   7.1.3. Poligon de tragere / Shooting Range Cost: 0.89 gold  Calitatea Q1: Putere: +5   Calitatea Q2: Putere: +10   Calitatea Q3: Putere: +15   Calitatea Q4: Putere: +20   7.1.4. Centru pentru trupe speciale / Special Forces Center Cost: 1.79 gold  Calitatea Q1: Putere: +10   Calitatea Q2: Putere: +20   Calitatea Q3: Putere: +30   Calitatea Q4: Putere: +40   DE REŢINUT! Te poţi antrena de cel mult patru ori pe zi, câte o dată pentru fiecare Teren de instrucţie deţinut. Cu fiecare Teren de antrenament folosit vei pierde 10 puncte de energie 7.1.5. Teren de instrucţie aniversar / Birthday Camp Acest Teren de instrucţie aniversar a putut fi utilizat doar pe o perioadă limitată de 6 (+6) zile, cu ocaziaaniversării de 6 ani a eRepublik (18-24 nov. 2013), perioadă în care şi celelalte Terenuri de instrucţie folosite au oferit cu 6% mai multă Putere la fiecare utilizare.

Cost: 6 gold  pentru 6 zile Putere: +6  / zi (începând cu ziua 2190, 18 nov. 2013), timp de 6 (+6) zile 


7.2. Costuri upgrade / downgrade pentru Terenurile de instrucţie

• Gold dat pentru upgrade al Terenurilor de instrucţie (la o Calitate superioară): Upgrade Q1 -> Q2 = 20 gold  Upgrade Q1 -> Q3 = 70 gold  Upgrade Q1 -> Q4 = 170 gold  Upgrade Q2 -> Q3 = 50 gold  Upgrade Q2 -> Q4 = 150 gold  Upgrade Q3 -> Q4 = 100 gold  • Gold primit pentru downgrade al Terenurilor de instrucţie (la o Calitate inferioară): Downgrade Q2 -> Q1 = 10 gold  Downgrade Q3 -> Q2 = 25 gold  Downgrade Q3 -> Q1 = 35 gold  Downgrade Q4 -> Q3 = 50 gold  Downgrade Q4 -> Q2 = 75 gold  Downgrade Q4 -> Q1 = 85 gold  DE REŢINUT! Periodic au loc diverse promoţii prin care se pot face upgradări ale Terenurilor de instrucţie la un preţ redus faţă de cel obişnuit.


7.3. Exemplu de upgrade pentru un Teren de instrucţie

Exemplul următor prezintă upgradarea Terenului de instrucţie #2 (Perete de escaladă / Climbing Center) de la Calitatea Q3 la Q4, într-o perioadă de promoţie cu reducere de 45% a costurilor de upgrade. Preţurile de upgrade  sunt cele valabile doar în perioada de promoţie.

8. Unităţile Militare (abreviere UM) / Military Units (MU)Fiecare jucător de eRepublik este bine să facă parte, măcar o dată dacă nu permanent, dintr-o Unitate Militară (UM). Unităţile Militare sunt grupuri de jucători organizaţi conduşi de un Comandor / Comandant (Commander) – liderul UM-ului, ajutat de 1 sau 2 Comandanţi secunzi (Al doilea Comandant = 2nd Commander) numiţi de către Comandant şi de câte un Căpitan de Regiment ales lunar de către membrii fiecărui Regiment al Unităţii Militare. Fiecare UM dispune de un chat intern aflat pe pagina de deschidere a jocului (homepage) ce poate fi folosit de către toţi membrii săi. DE REŢINUT! În pagina cu profilul fiecărei Unităţi Militare pot fi observaţi atât Comandantul respectivei UM cât şi Căpitanul Regimentului (dacă acesta există). Regimentul reprezintă subunitatea UM-ului. El se creează automat atunci când se adună 30 de membri. Un regiment poate avea maxim 50 de membri (30 iniţiali + 20 doar pe bază de invitaţie în Regiment de la membrii actuali) iar o Unitate Militară poate avea un număr nelimitat de Regimente.

Pentru a putea face parte dintr-o Unitate Militară există mai multe posibilităţi: – poţi aplica la una dintre UM-urile existente în funcţie de cerinţele fiecăreia (un anumit grad militar), – poţi fi invitat de către Comandorul sau de către unul dintre membrii unei UM sau – îţi poţi crea propria Unitate Militară în ţara a cărei cetăţenie o deţii pentru o taxă de 40 de gold.

DE REŢINUT! O Unitate Militară nu poate fi mutată din ţara din care a fost creată iniţial, dar poate accepta membri de toate naţionalităţile (din Ziua 2072). Accesul jucătorilor într-o Unitate Militară se numeşte „Politica de recrutare” şi este setat de către Comandantul UM-ului. El poate fi de trei tipuri: – Acces liber = Orice jucător se poate înscrie ca recrut – Acces restricţionat = Orice jucător se poate înscrie doar dacă are cel puţin rangul militar specificat. Rangul militar minim este setat de către Comanantul UM-ului şi poate varia de la Soldat la Titan. – Acces doar cu invitaţie = Niciun jucător nu se poate înscrie fără a fi invitat de Comandant sau de un Comandant Secund

Notă: Un membru poate părăsi oricând o Unitate Militară apăsând butonul „Demisionează” aflat în partea superioară a Descrierii Unităţii Militare.

Pentru a putea înfiinţa o Unitate Militară un jucător trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: – Grad militar minim de Comandor – nivel de experienţă (XP) minim 20 – 40 de gold în cont DE REŢINUT! Topul Unităţilor Militare dintr-o anumită ţară în funcţie de numărul de inamici învinşi cu o zi în urmă poate fi văzut aici. El este actualizat zilnic pe la ora ~01:00 eRepublik. Săptămânal, în fiecare zi de marţi, Unităţile Militare din fiecare ţară aflate în Top 3 în Clasamentul Săptămânal (Weekly Leaderboards) primesc câte o decoraţie personalizată pentru „Cele mai mari daune produse” şi pentru „Cei mai mulţi adversari învinşi”.

Medaliile primite de către o Unitate Militară pot fi văzute în profilul Unităţii Militare respective:

8.1. – Ierarhia, Membrii UM-ului şi atribuţiile lor După intrarea într-o UM, jucătorii devin Recruţi (Recruit) în cadrul acelei UM până la îndeplinirea Ordinului obligatoriu de recrutare setat de Comandorul UM-ului. Acest ordin variază în funcţie de UM şi poate fi de tipul: „Avansează până la Gradul de Soldat” şi „Învinge 10 inamici în orice campanie militară ca membru al UM-ului”.

După îndeplinirea cu succes a Ordinului de recrutare jucătorul va deveni din „Recrut”, „Membru” al UM-ului putând candida/vota pentru funcţia de Căpitan sau îndeplini Ordinele Zilnice sau dona bani către UM pentru Ordinele de Luptă Plătite cu condiţia să aibă un nivel de experienţă minim de 25

• Comandorul / Comandantul (Commander) – reprezintă liderul Unităţii Militare. Pentru a putea fi Comandant de UM un jucător trebuie să aibă gradul militar minim de Comandor. Un Comandant… – poate invita sau da afară membri din UM – numeşte şi revocă din funcţie adjuncţii săi (Al doilea Comandant) – poate numi un nou Comandant

– setează şi schimbă (din profilul UM-ului) Ordinul Zilei (de maxim 5 ori / zi) pentru toate Regimentele componente ale UM-ului

– setează cele 5 ţări prioritare ale UM-ului pentru Bătălii

– poate modifica numele (taxă 2 gold), avatarul şi descrierea UM-ului – poate seta şi modifica Politica de recrutare a UM-ului (vezi mai sus) – poate seta Ordinele de Luptă Plătite, personalizate pentru o anumită ţară, divizie, cetăţenie, Unitate Militară (vezi mai jos) – poate dona bani către UM pentru Ordinele de Luptă Plătite cu condiţia să aibă un nivel de experienţă minim de 25 – poate dizolva UM-ul. DE REŢINUT! După dizolvarea UM-ului taxa de 40 de gold plătită la înfiinţarea iniţială a Unităţii Militare NU se returnează! Dacă liderul actual al UM-ului (Comandorul) decide să părăsească UM-ul fără a numi în prealabil un nou Comandant atunci comanda UM-ului va fi preluată în ordine de: – Al doilea Comandant cu grad militar mai mare sau, dacă nu există Al doilea Comandant – jucătorul cu o vechime în UM mai mare de două zile şi având cel mai mare grad militar, dar nu mai mic de Comandor sau, dacă nu există – UM-ul nu va avea Comandor până când unul dintre membrii săi nu va îndeplini condiţia de mai sus. Notă: În cazul în care Comandorul actual nu se loghează timp de 7 zile consecutive el va fi demis şi va demara procedura de mai sus. Notă: În cazul în care Comandorul actual este ultimul membru al UM-ului şi decide să-şi părăsească Unitatea Militară, aceasta se va dizolva automat. • Al doilea Comandant / Comandant Secund (2nd Commander) – reprezintă adjunctul/adjuncţii liderului Unităţii Militare. Pentru a putea fi Al doilea Comandant de UM un jucător trebuie să aibă gradul militar minim de Comandor. Aceştia pot fi în număr de maxim 2 şi sunt numiţi de către Comandant. Un Al doilea Comandant… – poate invita sau da afară membri din UM după cel puţin două zile de la intrarea în UM a membrilor respectivi – setează şi schimbă Ordinul Zilei (de maxim 5 ori / zi) pentru toate Regimentele componente ale UM-ului (începând cu Ziua 2072) – poate dona bani către UM pentru Ordinele de Luptă Plătite cu condiţia să aibă un nivel de experienţă minim de 25 Notă: În cazul în care un Al doilea Comandant decide să părăsească Unitatea Militară, locul său va rămâne vacant până la numirea de către Comandantul Unităţii Militare a unui nou Al doilea Comandant. • Căpitanii de Regimente (Captains) – reprezintă liderii Regimentelor componente ale Unităţii Militare. Pentru a putea fi Căpitan de Regiment un jucător trebuie să fie membru al UM-ului respectiv, să aibă gradul militar minim de Căpitan şi să-şi depună candidatura la această funcţie pe data de 14 a lunii. Aceştia pot fi câte 1 pentru fiecare Regiment şi sunt aleşi lunar (pe data de 15) de către membrii fiecărui Regiment al UM-ului în care aceştia candidează (vezi mai jos punctul 8.2. – Alegerea Căpitanilor de Regimente). Un Căpitan… – poate invita sau da afară membri din Regimentul pe care îl conduce după cel puţin două zile de la intrarea în UM a membrilor respectivi – setează şi schimbă Ordinul Zilei (de maxim 5 ori / zi) pentru Regimentul pe care îl conduc din cadrul UM-ului – poate dona bani către UM pentru Ordinele de Luptă Plătite cu condiţia să aibă un nivel de experienţă minim de 25 Notă: Comandantul sau Comandanţii Secunzi pot îndeplini simultan şi funcţia de Căpitan de Regiment, cu respectarea condiţiilor de mai sus. Notă: În cazul în care un Căpitan de Regiment decide să părăsească Unitatea Militară, locul său va rămâne vacant până la viitoarele alegeri de Căpitan (ziua de 15 a lunii). 8.2. – Alegerea Căpitanilor de Regimente Căpitanii de Regimente sunt membrii ai Unităţii Militare care sunt aleşi pe data de 15 a fiecărei luni. Ei au posibilitatea de a seta Ordinele Zilnice şi de a da jucători afară din UM (vezi mai sus şi mai jos). Pentru a putea fi ales Căpitan de Regiment, un jucător trebuie să aibă statutul de „membru” al unei Unităţi Militare (nu „Recrut”) şi să se înscrie în alegeri (din pagina de profil a UM-ului din care face parte) pe data de 14 a lunii, până la schimbarea zilei eRepublik. Alegerile au loc pe data de 15 a fiecărei luni iar rezultatele sunt făcute oficial pe data de 16 (~ora 6 eRepublik). În urma alegerilor jucătorul care a strâns cele mai multe voturi este desemnat Căpitan al Regimentului în care a candidat, el primind şi o alertă de confirmare a câştigării alegerilor. În caz de egalitate de voturi, prioritate o va avea membrul cu un grad militar mai mare iar apoi jucătorul cu mai multe puncte de grad (military rank points). 

Notă: Un candidat nu se poate vota singur. Dacă la alegeri a fost un singur candidat într-un Regiment, acesta va fi desemnat Căpitan al Regimentului respectiv, chiar şi dacă nu a strâns nici un vot. Dacă la alegeri nu s-a înscris niciun candidat, Căpitanul actual al Regimentului îşi păstrează funcţia şi după alegeri.


9. Ordinul Zilnic (Daily Order, abreviere DO) Ordinul Zilnic reprezintă ordinul de luptă personalizat pentru fiecare Unitate Militară şi poate fi doar de un singur tip: „Luptă pentru …ţara… în …regiunea… şi învinge 25 de inamici”. El poate fi setat din pagina de profil a UM-ului de către Comandantul UM-ului din care faci parte sau de către Comandanţii Adjuncţi (pentru toată Unitatea Militară) sau poate fi setat de către Căpitanul Regimentului din care faci parte (doar pentru Regimentul pe care-l conduce). DO-ul poate fi schimbat şi în pauza dintre două bătălii. Ordinele Zilnice se mai pot modifica automat la fiecare schimbare a zilei (day-change) eRepublik în funcţie de Priorităţile UM-ului şi sunt valabile doar pentru toată ziua respectivă (înte orele 00:00 şi 23:59 eRepublik). Ordinul Zilnic şi desfăşurarea sa pot fi vizualizate atât în homepage cât şi în pagina Unităţii tale Militare. DE REŢINUT! Ordinul Zilnic poate fi îndeplinit o singură dată pe zi, pe durata întregii zile eRepublik. După îndeplinirea DO-ului jucătorul are posibilitatea de a primi Recompensa zilnică ce constă în 5 piese de bazooka (Bazooka parts) şi un Baton de Energie (Energy Bar), acestea adăugându-se automat în depozitul jucătorului respectiv.

DE REŢINUT! Recompensa pentru îndeplinirea Ordinului Zilnic poate fi solicitată, o singură dată pe zi, atât din homepage cât şi din pagina de profil a Unităţii Militare din care faci parte, DUPĂ îndeplinirea Ordinului Zilnic. Notă: Dacă nu ai apucat să îndeplineşti în totalitate DO-ul pentru o anumită luptă (25/25 inamici învinşi) acesta poate fi completat luptând pentru noul DO în aceeaşi zi eRepublik, numărul de inamici învinşi reportându-se mai departe. Numărul de inamici învinşi într-o anumită luptă ce a fost setată ca Ordin Zinic NU se reportează pentru ziua eRepublik următoare, chiar dacă Ordinul Zilnic nou va fi identic cu precedentul. DE REŢINUT! O Unitate Militară obişnuită nu poate seta un Ordin Zilnic DECÂT pentru Războaie de cucerire sau Războaie aeriene NU şi pentru Războaie de rezistenţă! (vezi aici Tipurile de Războaie) Prioritatea Ordinelor Zilnice într-o Unitate Militară: – Un DO setat de către Comandant sau Comandanţi Secunzi ANULEAZĂ un DO setat de către Căpitanii de Regimente. – Un DO setat de către Căpitanii de Regimente NU ANULEAZĂ un DO setat de către Comandant sau Comandanţi Secunzi. – Un DO setat de către Priorităţile Unităţii Militare POATE FI ANULAT de către un DO setat de Comandant, Comandanţi Secunzi sau Căpitani de Regimente, respectând regulile anterioare. – Un DO setat de către Comandant sau Comandanţi Secunzi SE POT ANULA RECIPROC.


10. Ordinul de Luptă Plătit (Combat Order, abreviere CO) Banii donaţi către UM (nu către unul dintre membri) de către membrii săi cu un nivel de experienţă minim de 25 pot fi folosiţi DOAR de către Comandant şi DOAR pentru setarea Ordinelor de Luptă Plătite. DE REŢINUT! Banii donaţi NU pot fi returnaţi. Luptele care au un CO activ sunt semnalizate în pagina cu Războaie (SHIFT + C) prin pictograma specială următoare:

10.1 – Setarea CO-ului – CO-ul poate fi setat doar de către Comandantul UM-ului din pagina de profil a Unităţii Militare pe care o conduce, având cel puţin 100 valută naţională (MDL, LEI etc.) ca sumă minimă existentă în contul UM-ului

– CO-ul poate fi personalizat în funcţie de: cetăţenia luptătorilor, Unitatea Militară a soldaţilor, Campaniile militare aflate în desfăşurare (se poate alege de partea cui să fie CO-ul), Divizia din care fac parte soldaţii (I-IV) – CO-ul se poate face doar pentru câte 1.000.000 daune (dar luptătorul va primi banii instant ca fracţiune din suma totală după fiecare inamic înfrânt) – se poate seta procentul de dominaţie maximă din perspectiva ţării alese pentru CO pentru care CO-ul să fie activ (pentru evitarea overkill-ului)

– CO-ul poate fi oprit temporar (pauză maxim 10 minute) sau definitiv – bugetul alocat pentru CO şi preţul pe daune pot fi editate ulterior, în timpul pauzei de 10 minute

10.2. – Cum poţi beneficia de un CO? – în pagina cu Războaie (SHIFT + C) poţi vedea luptele în care CO-urile active sunt semnalizate cu pictograma specială, atunci când acestea există

– un CO activ în cadrul unei bătălii apare în partea dreaptă a paginii de luptă iar pentru a putea beneficia de el, luptătorul trebuie să facă click pe el înainte de a lupta – o luptă poate avea unul sau mai multe CO-uri active dar un luptător poate alege doar UN SINGUR CO pentru fiecare luptă (de preferinţă, evident, cel mai avantajos dintre ele)

– după fiecare inamic învins banii din CO vor fi primiţi instant în contul jucătorului şi vor fi indicaţi şi printr-o animaţie

– când procentele de dominaţie într-o luptă cu CO activ depăşesc dominaţia setată iniţial de către UM-ul care a dat CO-ul ales, acesta (CO-ul – n.a.) va deveni inactiv şi va fi semnalizat printr-o culoare schimbată de cea iniţială – după terminarea bugetului alocat pentru CO, ordinul va deveni inactiv în pagina de luptă iar ulterior, dacă nu este actualizat de către UM-ul care l-a setat iniţial, va dispărea.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 martie 2014 în Fără categorie

 

Sfaturi pentru o dezvoltare perfectă

Luptă sau Dezvoltare?
Cu siguranță cei noi în joc vor fi atrași să lupte cât mai mult, dar nu este bine să faceți acest lucru.
Pentru orice jucător care are sub 2000 Strength (putere) diferența dintre a lupta cu arme Q7 sau a lupta cu mâna goală este destul de mică, sau chiar nesemnificativă.
De aceea, îndemnăm toți jucătorii mici să investească goldul și moneda pe care o au la dispoziție în infrastructura proprie. Și cel mai important lucru să se antreneze zilnic!

O economie puternica = un jucător puternic!
Primul lucru este să vă asigurați o producție solidă de pâine și până în preajma valorii de 3000 Strength încercați să nu cheltuiți foarte multe resurse pentru lupta cu arme, cum am spus și mai sus costurile sunt prea mari iar efectul nesimnificativ.

Contra exemplu: ajungeți în Divizia 2 cu doar 500 Strength, iar acest lucru este grav. Unității militare din care faceți parte și bineînțeles eRomâniei, căci pentru onoarea noastră de români luptă, le este mult mai folositor un soldat bine dezvoltat, cu un Strength mult mai ridicat și care iși poate produce o parte din ce are nevoie, decât unul sărac și fără resurse.

Sfat: ”La jocul de poker pentru a ieși câștigător este nevoie de foarte multă răbdare și strategie.
Mulți oameni nu se nasc cu această calitate, dar trebuie muncit la acest aspect și să luptați temperați.„

În general jocul acesta pare destul de monoton, două click-uri și gata, dar ce îl face interesant e chat-ul și persoanele cu care interacționezi.

Când ești mic ce vei dezvolta? Rank sau Strength?
Rank-ul poate fi obținut ușor îndată ce Strength-ul a ajuns la un nivel decent (>3000 Strength), deci conluzie Strength-ul, mai ales că aceste poate fi dezvoltat cu anumite limite, în funcție de clădirile de antrenament, iar importanța sa este redată de influența de pe câmpul de luptă.

Training Ground (Clădirile de antrenament) momentul oportun pentru upgrade și importanța fiecăruia?
Upgradează doar atunci când este ofertă cu reduceri, astfel vei salva o parte din Gold.
Înafara reducerilor, strânge Gold pentru următoarea ofertă.

TG-ul pe care trebuie să îl upgradezi, depinde în primul rând de resursele pe care le aveți și de tipul de antrenament pe care îl folosiți în mod curent.

Prio 1. Weights Room
Fară îndoială upgrade-ul la Q4 al clădirii care oferă antrenament gratis e primul pe listă. Upgradând-o, vă asigurați un plus de Strength chiar dacă apoi nu mai aveți bani de antrenament.

(Acum veți obține 21.8 Strength zilnic, pentru un cost de Gold.Veți primi medalia Super Soldier o dată la 11.47 zile)

Prio 2. Climbing Center
A doua în ordine este cea de 0.19 Gold. Costul utilizării acesteia este mic și folosit de foarte mulți jucători. Cei 87,5 Gold (dacă e reducere) pentru upgrade la Q4 chiar merită.

(Acum veți obține 31.8 Strength zilnic, pentru un cost de 0,19 Gold. Veți primi medalia Super Soldier o dată la 7.86 zile)

Prio 3. Shooting Range
A treia în ordinea importanței upgradării este clădirea care oferă antrenament pentru 0,89 Gold. Dacă folosiți această clădire, upgradați-o.

(Acum veți obține 51.8 Strength zilnic, pentru un cost de 1,08 Gold. Veți primi medalia Super Soldier o dată la 4.83 zile)

Prio 4. Special Forces Center
A patra în ordinea importanței upgradării este clădirea cea mai scumpă, cea care oferă antrenament pentru 1,79 Gold. Folosiți și upgradați această clădire numai dacă vă cumpărați unul din cele 2 contracte de antrenament cu cost redus ( De 50% care costă 25 Gold sau de 90% care costa 53 Gold )

(Acum veți obține 91.8 Strength zilnic, pentru un cost de 2,87 Gold. Veți primi medalia Super Soldier o dată la 2.27 zile)

Costurile antrenamentului cu Contract 90%
Screenshot_1

Vă mulțumesc pentru atenție,
Overeem Ali

Articolul anterior: Modulul Militar

Articol sugerat: eRepublik Top 10 start-ups

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 martie 2014 în Fără categorie

 

Etichete: , , , , , , ,

Nemesis – alt inceput, acelasi drum!

Buna seara,

La sfarsit de an … un nou inceput sau mai bine zis un nou debut… in media. Astfel Nemesis intra in randul unitatilor militare romanesti care au un ziar oficial…stiu..e cam tarziu, dar e bine si acum decat niciodata…

Publicatia oficiala a unitatii militare Nemesis – Nemesis Elite Journal are menirea de a gazdui in paginile sale nu doar statisticile elementare ci si povesti, intamplari, amintiri, aniversari – toate strans legate de erepublik si in special de modulul sau militar.

Odata cu primul articol, prezentul ziar “va trimite in rezerva” toate publicatiile membrilor Nemesis in care de-a lungul timpului au aparut statisticile unitatii. Le multumesc cu aceasta ocazie pentru efortul lor.

Nemesis Elite Journal va debuta cu un articol pentru “nostalgicii in ale strategiilor militare”, nostalgicii vremurilor demult apuse – vazute si traite de subsemnatul in ziua 890 a acestui joc…

Dar inainte de asta dati-mi voie sa urez un calduros La Multi Ani, colegului elphh care azi 28 decembrie implineste 5 ani de eRepublik! Toate cele bune “batrane”!

Lectura placuta!
Si nu in ultimul rand: Multa sanatate si un An Nou plin de realizari! O urare simpla si sincera din partea Nemesis!

Sanatate!

uxini,
Comandant Nemesis

Ziua 890,

Un nou inceput…trezirea cu greu, dis-de-dimineata…. si ma intreb, ca de obicei: “oare azi incotro?” E o primavara tarzie. Ma uit spre rasarit cum soarele apare incet la orizont, incercand sa incalzeasca zorile albe dupa o noapte destul de rece. E liniste…prea multa liniste… privesc pentru cateva clipe, nemiscat, soarele…parca mai mult ca niciodata sta intepenit dupa orizont…si dintr-o data imi pare ca mi-ar face un semn discret, zicand: “hai, mergi spre rasarit…trebuie sa mergi spre rasarit…”. Iar mintea mea bolnava sau imaginatia bogata imi joaca feste, imi spun…nu reusesc sa ies din starea melancolica cand dintr-o data aud o voce grava: “Azi vom pleca departe de casa, in Asia, sa eliberam Heilongjiang, sa ne ajutam China aliata!”

Nu stam prea mult pe ganduri…aici fiecare secunda din viata trebuie traita la intensitate maxima, este ca un dar de la Dumnezeu. Ordinul de a decola cat mai repete spre Heilongjiang imi pune sangele in miscare. Urmarim ruta Singapore pentru alimentare si de ce nu, pentru un prim impact cu o alta lume, alta civilizatie…aterizam in Heilongjiang…frig, cer mohorat, apele Amurului se vad in departare..tulburi…urata zi, nici o raza de soare, nici o speranta….

Si cum toate astea n-ar fi fost de-ajuns aflam ca noi vom intra in linia intai. “HOLD FIRE EVERY ONE!NU misca nimeni” Ora 9:55 GO GO GO !!!

un adevarat macel … reusim sa spargem prima reduta a inamicului…inaintam greu…suntem din ce in ce mai putini…si cand nu mai asteptam decat ultima gura de aer, se produce miracolul…”Mi smo ovdje braćo!” (= suntem aici fratilor!) …un strigat din zeci de mii de piepturi…am si uitat ca avem frati, dar in astfel de momente cine nu uita?…din linia a 2a tancurile croate spulbera orice speranta adversa, permitandu-ne sa ne retragem … ce ne-am fi facut fara ei? nu reusesc sa-mi trag sufletul si vad cum, cerul si asa destul de cenusiu al Heilongjiang-ului se innegreste de-a dreptul…aviatia polona, bombardand tot ce avea insemnul advers, “taia drum” blindatelor croate….

Cand credeam ca totul e sub control, dinspre Amur, apar trupele rusesti, extrem de agresive in incearcarea lor de a respinge atacul aliat…poate ar fi reusit daca…o idee sclipitoare, de o mare insemnatate strategica, nu ar fi fost pusa in aplicare: armata de elita a Chinei, a intrat in lupta, pe partea opusa a frontului, anihiland definitiv inamicul…nici un prizonier…macel total…“Heilongjiang este copleşită de inamic, ocupaţia este iminentă” – se aude la un transmitator rusesc…. si dintr-o data, strigate de bucurie, de eliberare…AM INVINS! Fiecare se bucura pe limba lui si totusi bucuria are aceeasi limba, cea a victoriei!

Sunt fericit si eu..o lacrima se grabeste sa coboare pe obraz…poate e din cauza frigului sau a fricii pe care am trait-o…azi, am fost croat, polon si chinez, iar ei, romani…azi am fost… eden…”

Sursa:
Sentimental Journal, uxini – We are here, brothers! 891 eRepublik Day

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 ianuarie 2014 în Fără categorie